Istorie

Iata cum a inceput

povestea...

Cateva cuvinte despre macarons si praline

 

Despre

Macarons

Este considerat de cunoscatori cel mai rafinat desert din lume, însă este puţin cunoscut faptul că prăjiturelele colorate, din pudra de migdale şi albuş de ou, crocante la exterior şi moi la interior, celebrele macarons, nu sunt originare din Franţa, ci din Italia.

Delicioasele macarons au fost preparate prima data în secolul al VIII-lea, într-o mănăstire de călugăriţe din Veneţia şi aduse în Franţa, în 1533, de către Caterina de Medici, pentru nunta sa cu Ducele de Orleans, încoronat rege al Franţei în 1547.

Macarons, numele celei mai vândute prăjituri din cofetăriile franceze, vine din termenii italieni “macaroni” sau “maccherone” care, în anul 1650, însemna “aluat preparat cu brânză”, iar mai apoi a căpătat sensul de “aluat moale”. La sfârşitul secolului XVIII, călugăriţele mănăstirii Le Dames du Saint Sacrement din orăşelul francez Nancy preparau foarte des aceste fursecuri din faină de migdale pentru că nu li se permitea să consume carne, iar prăjiturelele aveau un aport energetic ridicat, datorită migdalelor din compoziţie.

În perioada Revoluţiei Franceze, mănăstirea a fost închisă, iar două dintre călugăriţe, care erau şi surori, au început să vândă macarons pentru a-şi câştiga existenţa. Succesul înregistrat de aceste prăjiturele din migdale le-a adus notorietate celor două călugăriţe devenite cunoscute ca “surorile macarons”, iar o stradă din Nancy chiar a fost botezată cu acest nume. În Franţa există şi azi foarte multe poveşti legate de istoria acestor fursecuri colorate, cea mai cunoscută fiind aceea că nepoata Caterinei de Medici a fost salvată de la înfometare mâncând doar macarons.

macarons

 

macarons

Mai aproape

de noi

Fursecurile originale erau preparate după o reţetă simplă şi aveau în compoziţie făină de migdale, zahăr şi albuşuri de ou, un soi de pricomigdale autohtone, însă, în timp, reţeta a fost îmbunătăţită, iar varianta actuală a macarons este o prăjitură formată din două fursecuri lipite cu o cremă fină. Există diverse sortimente de macarons, cele mai apreciate fiind cele cu vanilie, zmeură, ciocolată, fistic, caramel, această formă finală a celebrei prăjituri prinzând contur în secolul XX.

Cel responsabil pentru varianta macarons cu cremă la mijloc, botezate şi “gerbet”, este Pierre Desfontaines, vărul lui Louis Ernest Laduree, fondatorul celebrei patiserii pariziene de lux, care îi poartă numele şi care este vizitată de turişti din lumea întreagă pentru dulciurile rafinate, preparate după reţete secrete pe care doar chef-ul principal le cunoaşte. Şi japonezii au fost cuceriţi de macarons, numai că aceştia au înlocuit pudra de migdale cu pudră de alune, iar belgienii au micşorat cantitatea de zahăr din compoziţie şi au mărit-o pe cea de faină de migdale.

Despre

Ciocolata

De când amerindienii au transformat boabele arborelui de cacao în pudră de cacao, oamenii sunt obsedați de ciocolată. De mii de ani, o consumăm și, dată fiind relația specială pe care o avem, ciocolata s-a transformat într-o adevărată artă!

Ciocolata a apărut în America Centrală acum circa 4000 de ani. Cacaua provine din fructul arborelui de cacao, fiind produsul final al unui proces ce implică prăjirea și pisarea boabelor. Inițial preparată ca un amestec între pudra de cacao și o băutură, ciocolata de băut era folosită de indigeni în importante ritualuri religioase și sociale de-a lungul bazinului amazonian și America Centrală, inclusiv de mayași și azteci. Boabele de cacao erau atât de valoroase încât în imperiul aztec erau folosite ca monedă.

Cristofor Columb (1502) a fost primul explorator care a luat contact cu boabele de cacao din Lumea Nouă. Aduse în Europa, acestea nu s-au bucurat de o prea mare atenție, deoarece nimeni nu știa la ce folosesc.

În 1519, conchistadorul Hernando Cortez a descoperit că Montezuma, conducătorul aztecilor, obișnuia să bea o băutură preparată din semințe de cacao, numită „chocolatl”. Montezuma obișnuia să bea aproape cincizeci de căni pe zi. El i-a servit lui Hernando Cortez această băutură regală, pe care acesta a găsit-o cam amară pentru gustul său. In cinstea lui pralinele si tabletele confectionate de noi, poarta numele sau. Cortez – primul care a incercat sa prepare ciocolata.

 

ciocolata

 

ciocolata

Mai aproape

de noi

Locuitorii Spaniei au început, treptat, să aprecieze miraculosul preparat, servit cu precădere de aristocrație. Ei nu au dezvăluit Europei secretul acestei băuturi timp de un secol. Călugării spanioli au fost cei care au făcut public modul de preparare a acestei băuturi ce a fost rapid apreciată la Curtea Regală din Franța și apoi din Marea Britanie.

Locul privilegiat al ciocolatei în civilizațiile moderne se datorează aromei sale inimitabile, dar și unei aure magice transmise de-a lungul timpului. Într-adevar, cacohuaquatl în limba incașă înseamnă „cadoul grădinarului paradisului către primii oameni”, adică a zeului Quetzalcoatl.

În secolul XIX s-au produs două transformări importante în istoria ciocolatei. În 1847, o companie engleză a creat un proces tehnologic de solidifiere a ciocolatei, iar doi ani mai târziu, suedezul Daniel Peter s-a gândit să adauge un ingredient nou: laptele.

La scurt timp, o nouă invenție a marcat istoria ciocolatei: temperatura de topire mai scăzută decât cea a corpului uman. Așadar, ciocolata se topește în gură și la figurat, dar și la propriu. Ciocolata neagră se topește la 34 – 35 grade Celsius, în timp ce pentru ciocolata cu lapte este nevoie de o temperatură mai scăzută cu câteva grade. În prezent, ciocolata cu lapte este cel mai căutat sortiment, ciocolata neagră fiind apreciată doar de 5-10 % dintre consumatorii acestui produs.

Deși ciocolata este mâncată de plăcere, consumul de ciocolată cacao/ciocolată amăruie a fost dovedit a afecta benefic sistemul circulator. Alte studii au fost efectuate pentru a dovedi efecte anticancerigene, de stimulator cerebral, inhibitor al tusei și inhibitor al diareei. În ciuda beneficiilor posibile, consumul excesiv de ciocolată poate favoriza obezitatea și apariția diabetului zaharat. Un studiu prezentat de către BBC a arătat că în timpul topirii ciocolatei în gură, creierul uman cunoaște o creștere a activității electrice, iar ritmul cardiac crește mai mult decât în timpul unui sărut pasional și senzația durează de patru ori mai mult.